„Nu ştiam că floarea amară a singurătăţii are dacă o atingi pe obraz sunetul unor paşi care pleacă ” Octavian Paler

1003530_549645731769836_217240666_nÎnghesuiţi sub aceleaşi umbrele, şoptim metaforele unui sine trecut. Cuvintele s-au scurs toate, fără rime. Au rămas singuri – ea şi el. Distanţe săpate la propriu! Cer senin între ei şi ploaie. Picături de minune cerşesc zâmbete moi. Jocuri de cuvinte între patru pereţi de pământ şi soare. Şi iarăşi, mai cald decât ieri.

Acasă – am săpat în braţele tale de ieri şi m-am ascuns ca să văd ce aduc ale tale şapte dimineţi… de prezent. Am închis stelele ca să uit mirajele dinspre sud şi n-am uitat.

Am răsărit ca să topesc curbele de nisip din mare, dar m-am înnecat în ea, tot pentru azi…

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s