Dependenţa şi ea

578500_451941478255272_703803175_n Dacă vrei să visezi, îngenunchezi în faţa Lui, închizi ochii, respiri adânc aerul şi frica, topeşti sunetele calde şi reci, care te linişteau altă dată. Uiţi paşii pe care îi visai şi vorbele care le doreai să curgă spre tine. În tot adâncul ăsta de culori topite cu zâmbete şi lacrimi te pierzi şi nu încerci să te mai găseşti.

Te pierzi pentru că aerul cald din vazduh are alt zâmbet, pentru că copiii din jurul tău aleargă altfel, pentru că nu vrei să te întorci spre întuneric, spre stelele care vorbeau singure, spre imaginile care nu se minunau de realitatea din palma ta. Eşti aici. Eşti acum. Prin venele tale se strecoară rădăcini şi păsări care zboară. Unele zboară şi se-ntorc, altele – doar zboară. Atingi formele minţii tale şi le spargi. Respiri fricile din fiecare colţişor de viaţă şi le laşi să moară. Creionezi imagini cu tine într-un necunoscut risipit, le aduni doar pentru tine şi le priveşti. Un pas ar fi schimbat firele de nisip din viaţa ta, un strop de ploaie ar fi ridicat o pădure în deşert, dar nu! Deşertul rămâne până azi şi până mâine – pustiu…

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s